QUICHE LORRAINE
Quiche Lorraine este un preparat culinar clasic al bucatariei franceze si provine din regatul medieval Lothringen, pe care francezii l-au redenumit mai tarziu Lorraine. Quiche Lorraine este reteta de baza pentru toate celelalte variante de quiche (tarte). Initial, a fost un fel de mancare rustica, o tarta gatita in tigaie de fonta, preparata din aluat de paine umplut cu oua, smantana, condimente, la care mai tarziu s-a adaugat branza (Emmentaler sau Gruyere), iar la Sarbatori, sunca afumata. In zilele noastre, quche a devenit o delicatesa atat a bucatariei franceze, cat si a multor bucatarii internationale. Modul de preparare s-a modernizat, quiche putand fi gatit cu zeci de ingrediente, iar aluatul cel mai des folosit este cel de patiserie sau Aluat brisée (aluat frantuzesc din unt, oua si faina).
- 220 grame faina,
- 1 galbenus de ou
- 150 grame unt taiat cubulete, foarte rece, de la frigider,
- sare,
- 2-3 linguri apa rece.
- Se cerne faina, se amesteca cu sarea, dupa care se adauga untul taiat cubulete, amestecand cu mana, pana ce compozitia are aspectul unor firimituri.
- Se adauga galbenusul si 2–3 linguri de apa rece si se amesteca folosind de data aceasta un cutit cu lama lata si varful rotunjit, pana ce aluatul incepe sa se adune in bucati mari.
- Se aduna aluatul cu mana, i se da forma unei bile, se inveleste in folie de plastic si se pune la frigider pentru 30 de minute.
Ingrediente Quiche Lorraine:
- 1 foaie Aluat Brisée (sau aluat de patiserie)
- 150 grame de bacon sau kaiser afumat
- 4 oua
- 100 ml smantana
- 200 grame branza Gruyere sau Emmentaler (se poate folosi si cascaval)
- sare
- piper alb proaspat macinat
Mod de preparare:
- Se unge cu unt si se tapeteaza cu faina (sau se pune hartie de copt) o tava de tarta nu foarte adanca, cu forma rotunda.
- Se scoate aluatul de a frigider, se intinde cu sucitorul o foaie din aluat suficient de mare incat sa acopere tava de tarta. Se tapeteaza tava cu aceasta foaie de aluat, lasandu-se marginile aluatului cu cativa milimetri deasupra marginilor formei. Se aseaza deasupra aluatului din tava hartie de copt peste care se pun boabe de fasole sau de orez, in asa fel incat sa apese pe aluatul din forma, sau se inteapa cu o furculita, din loc in loc.
- Se baga tava in cuptorul incins la 180 grade C si se coace aproximativ 10-15 minute, cat sa se intareasca aluatul, insa sa ramana foarte deschis la culoare. Se scoate din cuptor si se lasa sa se raceasca.
- Intre timp, se taie baconul cubulete mici si se rumeneste intr-o tigaie neaderenta fara ulei, dupa care se scurge de grasime si se pune la racit pe o hatie absorbanta.
- Se bat ouale cu sare, ca pentru omleta, se adauga smantana, se condimenteaza cu sare si piper alb proaspat macinat si se amesteca bine compozitia.
- Se aseaza pe foaia de aluat baconul prajit, apoi jumatate din cantitatea de branza sau cascaval marunt tocat, peste care se toana compozitia din oua si smantana. Deasupra se presara restul de branza sau cascaval si se baga la cuptor, la foc mediu, pentru circa 30 de minute, pana cand ouale sunt coapte. Se incearca la mijlocul tavii.
- Dupa ce se coace, se lasa 10 minute in tava, apoi se poate servi.