HRISCA
DESCRIERE
Hrisca este o planta considerata in mod eronat a face parte din categoria cerealelor. De fapt, este o pseudocereala, nume generic dat unor plante ierboase, in mare majoritate anuale, care apartin familiei Polygonaceae, familie din care fac parte macrisul, rubarba (reventul), stevia creata. Denumirea stiintifica pentru hrisca comuna, cea mai des consumata (in engleaza buckwheat) este Fagopyrum Esculentum, pentru a se distinge de alte specii apartinand genului Fagopyrum (sp. Tataricum – hrisca tatarasca, amara, cea perena cymosum sau sp. Acutatum – hrisca japoneza, hrisca argintie).
Hrisca este o planta erbacee anuala, ecologic curata, nepretenţioasa la sol, cultivandu-se pe terenuri putin fertile, chiar acide, fara ajutorul ingrasamintelor chimice. Singura condiție este ca solul să fie bine drenat. Nu este atacata de buruieni, le elimina de sine statator din camp, prin urmare pentru cultivarea ei nu sunt utilizate pesticide. Se cultiva, cu succes, in zonele nordice, rezistand unor conditii climatice mai dificile. Nu ii priesc zonele cu temperaturi ridicate. In zonele cu climat cald, acesta poate fi cultivata doar prin insamantare tarzie, cand vremea este mai rece.
Planta are un sistem de radacina pimara cu ramificatii, care ajunge adanc in sol umed. Tulpina dе hrisca este muchiata si роаtе ajunge, la maturitate, pana la o inaltime dе 60 cm, Frunzele sunt triunghiulare sau sagitat-cordate. Hrisca infloreste o perioada foarte lunga dе timp, cel puţin 50 dе zile, din iulie si pana la sfarsitul lui august sau chiar inceputul lui septembrie. Florile sunt roz, rosii sau albe si sunt asezate in forma de spic. Semintele dе hrisca, denumite stiintific achene, sunt mici, invelite de o coaja bruna, aromate si foarte bogate in amidon si substante nutritive.
Pentru necesitati medicinale se culege partea cu flori a plantei, insa o utilitate deosebita atat in plan medicinal, cat si economic, o au seminţele dе hrisca.
ETIMOLOGIE
Cuvantul hrisca din limba romana este adaptarea locala a unui termen care astazi se regaseste in toate limbile est-europene. Dictionarele romanesti stabilesc etimologia acestui cuvant in limba ucraineana, dar realitatea este ca numele ucrainean гречка, rus гречиха, polonez gryka, leton griķi, lituanian grikiai si bielorus грэчка sunt forme derivate dintr-un termen slav vechi care s-ar traduce prin… grecoaica – o reminiscenta istorica a faptului ca cei care au introdus hrisca in lumea slava au fost bizantinii, in secolul al VII-lea.
ISTORIE
Hrisca a fost “domesticita” si cultivata pentru prima oara, se pare, in Asia de sud-est, in urma cu cca 8000 de ani. S-a raspandit cu rapiditate in Asia Centrala si Tibet, apoi in Orientul Mijlociu si Europa. Domesticirea plantei a avut loc cel mai probabil in regiunea Yunnan din vestul a Chinei. Hrisca este documentata ca un semn al agriculturii in Europa, in Finlanda cu cel puțin 5300 i.en, iar in Balcani cu circa 4000 i.en in neolitic Mijlociu. Tot din aceesi perioada dateaza si informatii legate de polenul de hrisca descoperit in Japonia. Hrisca a fost una dintre primele culturi introduse de europeni în America de Nord. Dispersarea sa in intreaga lume a fost completa in anul 2006, atunci cand un soi de hrisca dezvoltat in Canada, a fost plantat pe scara larga in China.
COMPONENTA NUTRITIONALA
Odata cu “revolutia naturista”, inceputa in urma cu un deceniu, hrisca a revenit in prim-planul producatorilor de alimente, dar si al cercetatorilor in domeniul medical, fiind, practic, redescoperita ca aliment-medicament.
70-80% din masa semintelor de hrisca este reprezentata de amidon, in care 25% este amiloza si 75% amilopectina. Proteinele se afla intr-un raport de 18% (dintre care cele cu aport biologic deosebit sunt peste 90%), printre care se numara gluteina si globulina, si se evidentiaza concentratia deosebita de aminoacizi esentiali precum arginina, lyzina, threonina, triptofanul, cysteina. Din punct de vedere proteic hrisca este cu mult superioara celorlalte cereale si se caracterizeaza printr-o absorbtie inalta – pana la 80%.
Continutul in minerale este de asemenea ridicat: fier, zinc, seleniu. Compusii aromatici (cei care au la baza un nucleu benzenic) si care intr-adevar dau “aroma”, parfumul caracteristic pentru hrisca sunt in principal reprezentati de salicilaldehida (2-hidroxibenzenaldehida.
Partea terestra a plantei de hrisca contine rutina, fagopirin, acid pro-katehin, acid galic, acid chlorogenic si acid caffeic. Hrisca a constituit mult timp sursa principala de extragere a rutinului din care se obtine rutozidul.
Un alt compus important este fagopyrina, subtstanta toxica ce provoaca la unele persoane fenomenul de fotosensibilizare.
Articole pe aceeasi tema:
- Tabel informatii nutritionale Hrisca
- Hrisca in alimentatie
- Proprietati si actiuni terapeutice hrisca
Surse informatii:
MISS BIJOUX
DIETA MEDITERANEANA 